Sfantul IOAN GURA DE AUR despre IUDEI

Popor blestemat ce SE INCHINA SATANEI, iar sinagoga lor este casa de desfrau

Sfint ucis de evrei!!!

Noul Sfinţit Mucenic Filumen Aghiotafitul, Egumenul Locului de Închinare de la Fântâna lui Iacob, a fost martirizat

cum ajuta muzica tineretul de azi!!!

De pe treptele unei discoteci Lumea nu mai are astăzi decât o singură voce. De fapt nu este decât un urlet inform şi rece. Un urlet care dictează, impune şi cheamă păcatul. Un urlet întunecat şi mincinos, care dictează, impune şi sufocă conştiinţele.

Va fi sau nu al treilea razboi mondial???

Iata de multe ori imi dau aceasta intrebare, vom fi noi cei care vom trece prin aceasta sau vor mai trece multi ani pina atunci?!!! Voi ce parere aveti?

Masonii ne gatesc calea!!!

Sa ne amintim si de spusele lui Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

Sambata lui Lazar, anticiparea Invierii Domnului

Sambata lui Lazar, anticiparea Invierii Domnului Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Duminica Intrarii lui Hristos in Ierusalim. Cele doua zile alcatuiesc impreuna hotarul si puntea de legatura intre Postul Pastilor si Saptamana Patimilor: sunt doua zile de praznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, [...]

Copiii nu se nasc violenţi, ei învaţă violenţa

    Copiii şi adolescenţii zilelor noastre se remarcă tot mai mult printr-un comportament brutal (verbal, faptic) atât faţă de persoanele din jurul lor, cât şi în interiorul familiei, grupului de prieteni, colegi etc. Ei adoptă o formă de agresiune fie pentru că urmează modelul parental, al celui promovat prin intermediul mass-mediei sau, pur şi simplu, [...]

Ceea ce companiile de telefonie mobila nu vor sa stii

    “This is London” din 6 august 2007 anunta ca Orange a acceptat sa renunte la turnul de antene montat pe acoperisul unei cladiri de 5 etaje din Londra, dupa ce sapte din locatarii blocului au fost diagnosticati cu cancer.

Confesiunile zguduitoare ale unui mason de rang înalt ce este învins de boală

Un mare magnat al ţiţeiului – un mason de rang înalt din cadrul sinistrului grup ultrasecret Bilderberg este bolnav de cancer într-un stadiu terminal şi se află în SUA. De curând, fiind plin de remuşcări pentru tot răul pe care l-a făcut, el şi-a deschis inima

Ce este Dragostea!!!

CE ESTE DRAGOSTEA? Nu e de mirare că te gândesc la dragoste

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.