Ce zice pr. Ilie Cleopa de iehovisti.

    Mi-au pus întrebări despre unitatea Bisericilor, că ei vor să unească Bisericile si să facă, precum a zis Mântuitorul, o turmă si un păstor. “Domnule director, i-am zis, biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendat în aer. N-are temelie! -Dar de ce, părinte? – Unde vi-i Sfînta Traditie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti să vă apropiati de noi? Este imposibil! Noi de-abia avem puncte comune cu catolicii, darămite cu protestantii. Ei sunt la foarte mare distantă de noi, au numai două Taine, si acelea nu ca taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului fac o masa comemorativă cu pîine si cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai cred că se preface pîinea si vinul în Trupul si Sîngele Domnului. N-am cînd să spun discutia de acolo că-i mult de spus.”
“-Cum vedeti unirea Bisericilor?”, Părintele răspunde: “-Fratilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i în puterea noastră. Iată cum văd eu: să punem post si rugăciune către Dumnezeu si cînd va veni Duhul Sfînt să ne găsească ca Sfintii Apostoli. Asta e lucrarea Duhului Sfînt. Iar dacă va veni Duhul Sfînt cînd îl cerem cu post si rugăciune, cînd va veni la toate mintile arhiereilor catolici si ortodocsi, va fi aceeasi gîndire: Hai să ne unim că n-au fost la început două Biserici ci una singură. Deci asta să cerem de la Dumnezeu, că El poate face unitate de vederi în toate privintele… Iar dacă este vorba să se creadă, să se facă unitate de credintă, atunci numai Domnul stie… Noi, nu.”
“Ati văzut la primi voievozi crestini ai românilor, de cînd sunt cele trei tări române, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost ortodocsi… Stefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăstia au venit acum. Nici o sectă nu exista în tara noastră pe atunci. Acestia vin din străinătate, plătiti de masoni, să ne strice dreapta credintă si originea noastră de popor ortodox (…). Să tineti credinta care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să tineti credinta pe care o avem de două mii de ani! Nu vă luati după slugile satanei care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe prosti si pe nelămuriti în credintă, să rupă unitatea în sufletul poporului român si vor să facă cele mai mari erezii si nebunii în tara aceasta. Păziti-vă de acestia! Au case de rugăciuni dar acolo e casa satanei. (Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)

Toti cei care s-au convertit la aceste mari rataciri provenite mai ales din America [SUA} singuri s-au auto-anatemizat conform Sfintelor Canoane ale Bisericii lui Hristos, Sfinte Canoane in Care ei nici nu mai cred, sub motivul ca sunt prea vechi si ruginite si nu sunt adaptate modernismului diavolesc actual!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: