Sfanta Mare Mucenita Irina.

Sfanta Mare Mucenita Irina,  O tânără cu har de Apostol Această Sfântă a trăit în sec. I, având până la botez numele de Penelopa („cea albă, strălucitoare”). Era fiica guvernatorului păgân Licinius, al cetăţii Migdonia din Macedonia. Ca şi alte Sfinte (spre exemplu Varvara), frumoasa Irina a fost izolată până la vârsta căsătoriei, într-un turn-palat, împreună cu doica, 12 servitoare şi cu îngăduirea unui profesor, Apelian, ce venea zilnic să-i asigure o educaţie aleasă în ştiinţele vremii. ––––––––––––––––––––––––––– Licinius nu ştia că Apelian este creştin, iar prima învăţătură pe care i-a dat-o fiicei sale, urmată de celelalte, obişnuite, a fost despre Mântuitorul Hristos. La vârsta adolescenţei, Dumnezeu Însuşi a instruit-o pe Irina, despre cele ce aveau să i se întâmple. Tatăl nu a putut împiedica acest fel minunat de instruire, care s-a făcut… pe fereastră. La fată au intrat trei păsări: o porumbiţă cu o ramură de măslin, un vultur cu o cununiţă de flori şi un corb, care a adus un şarpe. Dascălul Apelian i-a explicat tinerei Irina că este vorba de următoarele: – porumbiţa arată însuşirile ei, smerenia, milostenia şi curăţia inimii; – ramura de măslin indică harul divin, dăruit prin Botez; – vulturul e simbol al înălţării sale spirituale; – coroana de flori – semn al victoriei care o aşteaptă; – corbul şi şarpele arată că diavolul va încerca să o doboare, prin suferinţe şi persecuţii. După aceste explicaţii, Penelopa s-a botezat prin mâinile Sfântului apostol Timotei, ucenic al Sfântului Apostol Pavel, primind numele de Irina („pace”). Apoi ea le-a vorbit părinţilor de Hristos şi a refuzat căsătoria. Mama ei s-a bucurat, dar tatăl ei a fost cuprins de mânie şi a hotărât pedepsirea fetei îndărătnice. El a aruncat-o sub picioarele cailor neîmblânziţi, care s-au liniştit imediat, dar l-au lovit în schimb pe tatăl Irinei, smulgându-i braţul drept şi călcându-l în picioare. La rugăciunea Irinei, tatăl s-a vindecat complet (potrivit altor versiuni, el ar fi murit de tot, iar fata l-a înviat, ceea ce nu este exclus) şi a crezut în Hristos împreună cu mulţi dintre slujitori şi localnici (spre 3000 de persoane). El chiar a demisionat din funcţia de guvernator şi s-a retras, spre meditaţie şi rugăciune, chiar în turnul – palat unde locuise fiica sa. Noul guvernator a aflat că Irina predică între păgâni şi s-a supărat. A aruncat-o într-o groapă plină de şerpi şi vipere, pentru zece zile, unde a fost ocrotită şi hrănită de înger. A vrut să o taie cu săbii, care s-au rupt singure, iar cei prezenţi s-au convertit aproape toţi, răsculându-se şi gonindu-l pe guvernator. Aproximativ 10000 păgâni s-au convertit văzând-o pe Irina nevătămată în chinuri. A fost persecutată şi în oraşul Calliopolis, unde guvernatorul a crezut în Hristos văzând că Muceniţa este neatinsă în torturi. Irina a continuat opera sa apostolică în mai multe oraşe din Macedonia, precum Constantinos, Mesembros, fiind însoţită de multe ori, se pare, chiar de apostolul Timotei, care îi boteza pe cei convertiţi la auzul predicilor ei şi la vederea minunilor ei. Înaintea sfârşitului a fost înştiinţată că va trece la Domnul. Ea s-a retras într-o peşteră din zona Efesului, iar după patru zile, când creştinii au deschis peştera, nu au mai găsit trupul Sfintei. Viaţa ei a fost scrisă chiar de dascălul ei, Apelian, care a însoţit-o în timpul predicării. Sfânta Irina este ocrotitoare a căsătoriilor şi ajutătoare a celor care vor să se căsătorească, alături de Sfântul Apostol Simon Zilotul şi de alţi Sfinţi. În Grecia, este cinstită şi drept patroană a poliţiştilor. Alte surse precizează că Sfânta a trăit de fapt în sec. IV şi o numesc „Sfânta Irina a Tesalonicului”. Acestea evident că nu pomenesc nimic de Sfântul apostol Timotei, dar toate menţionează că mii de păgâni au venit la credinţa creştină, prin minunile tinerei fecioare. Cert este că Sfânta Mare Muceniţă Irina s-a arătat în sec. XIX Sfântului Serafim de Sarov, împreună cu alte 11 Muceniţe. Sfânta Irina este patroana insulei Thera din Marea Egee, care, din acest motiv, este supranumită „Santorini” (Sfânta – Irina). Pe insulă, în fiecare an, la 5 mai, are loc şi un festival, în cinstea Sfintei. Şi în alte oraşe ale lumii se organizează serbări ortodoxe de Sfânta Irina, Marea Muceniţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: