BAZELE ORTODOXIEI

Învăţaţi-i pe copiii să se roage

Atunci cînd sînt întrebaţi: ce e mai important în viaţa unui creştin ortodox, ce este important în procesul de educaţie al unui copil, mulţi parinţi raspund: participarea la serviciul divin, îndeplinirea poruncilor, ascultarea de parinti s. a.

Dar mie îmi pare ca cuvintele unui stareţ, care a trait pe muntele Athos şi care a educat o multime de ucenici, se pot aplica nu numai fiilor duhovnicesti, ci şi parinţilor.

Acest stareţ spune către fiul său duhovnicesc: “Dacă vreodata Dumnezeu îţi va aduce ţie fii duhovnicesti, tu să-i înveti pe ei cum trebuie să se roage, iar rugaciunea la rîndul ei îi va învăţa toate celelalte”.

Şi dacă noi dorim să-i educam pe copiii noştri în credinta ortodoxă, trebuie sa-i ajutam pe ei sa comunice cu Dumnezeul Cel Viu, Care este Sfînta Treime. Si în primul rînd, sa-i învatam cum sa se roage, ca legatura cu Dumnezeu sa devina fundament al vietii lor pe viitor.

E cu putinta oare a învata pe copii sa se roage?

Rugaciunea este convorbirea directa cu Dumnezeu. Pentru rugaciune este nevoie de participarea si sîrguinta omului, cu ajutorul harului Dumnezeiesc. într-o oarecare masura, rugaciunea se învata ca si vorbirea. Оn familie copilul învata sa vorbeasca, sa comunice cu alti oameni, si tot în familie el poate “învata” rugaciunea.

La început copilul trebuie sa se roage оmpreuna cu parintii, formîndu-şi deprinderea de a se ruga zilnic. Iar mai apoi rugăciunea se poate transformă într-o experienţă vie, mai întîi copilăreasca, dar mai tîrziu pe deplin matură.

Cel mai bun mijloc de a atrage pe copil  în experienta rugăciunii este rugăciunea savîrsita împreuna cu el. Totul începe de la rugăciunea pe care o rosteste mama deasupra copilului nou-nascut; pentru mama această experienta este de cea mai mare importanţă. Din acea clipa se pune temelia pentru participarea zilnica a copilului la rugăciune.

Un exemplu despre rugăciunea mamei pentru copii e descris în “Fratii Karamazov” de Dostoevski. În familia Karamazov trăia un copil minunat – Aliosa. El a fost educat de către mama sa, iar mai tîrziu de catre straini. Şi unicile lui amintiri copilăreşti au fost acelea cum mama îl întinde spre icoana Maicii Domnului să se roage pentru el, cerînd ca Maica Domnului sa-l ea pe copil sub ocrotirea sa. Iata acea temelie care trebuie sa fie pusa de catre mama la începutul vieţii constiente a copilului.

Desigur, nu trebuie să arătăm neapărat copilului cum trebuie să se roage. Rugăciunea nu e o actiune demonstrativa, ci adresare lăuntrica a sufletului către Dumnezeu. Şi dacă această adresare va exista în noi, copilul o va simti, va simti ca ea este izvorul bucuriei voastre.

În familiile ortodoxe, de obicei, pe copii îi învaţă rugaciunea “În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh, amin”, pe care o pronunta facînd semnul Sfintei Cruci. Această rugăciune este unita cu actiunea, care copilaşilor mici le pare ca o joaca. Ea e scurtă, dar are un conţinut adînc. De aceea neaparat va trebui să lămurim copilului, atunci cînd va mai creste putin, conţinutul acestei rugaciuni.

Unele explicaţii ale rugăciunii se însuşesc uşor de catre copii, atunci cînd ele sînt însoţite de imagini. În viata Fer. Augustin se povesteste cum odată Fericitul contemplînd la taina Sfintei Treimi, a vazut pe ţarmul marii un baieţel, care săpa o groapă în nisip. “Ce faci?” – l-a întrebat Fericitul. Băietelul a răspuns: “Eu vreau să torn toată marea în aceasta gropiţă”. Atunci Fericitul a înteles ca nu este cu putinţa minţii noastre limitate să cuprindă pe deplin taina Sfintei Treimi.

Din toate rugaciunile Bisericii, cele mai necesare pentru copii sînt: rugăciunea Domnească – “Tatal nostru”, rugaciunea către Sfîntul Duh – “Împarate Ceresc” si rugăciunea către Maica Domului – “Nascătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te”. În aceste trei rugăciuni se conţine esenţa credintei ortodoxe.

La începutul drumului vieţii copilului părinţii trebuie să se roage împreună cu el, dar ei trebuie să grăbească ziua în care copilul va începe să se roage de sine stătător. Mulţi din enoriaşi îi impun pe copii ca sa se roage împreuna cu ei acasa, dar cînd vin la biserica, în loc de o rugăciune comuna, se despart de copil, postîndu-se într-un ungher, iar copilul face ce doreşte.

Ar trebui sa fie invers. Acasa copilul trebuie ajutat sa deprindă rugăciunea individuală, ca relatia lui cu Dumnezeu sa devina una personală. Dar cînd ajungi cu copilul la biserică, neapărat trebuie de explicat copilului că aici se savîrşeşte o rugăciune comuna. În timpul slujbei, copilul să stea alaturi de părinti. Parinţii ar trebui să-i explice lui unele momente din serviciul divin, se poate pune împreună cu el o lumînare, arătîndu-i cum se face aceasta şi sărutînd împreuna icoana. Să-i arătăm cînd să se pună în genunchi, cînd se cîntă “Crezul”, “Tatăl nostru”. Să-i şoptim: “Iată, acum parintele se roaga pentru cei bolnavi. Si tu poti să te rogi pentru bunicuţa noastră care este bolnavă”.

Atunci serviciul divin va deveni mai clar si mai atrăgător pentru copil, mai aproape de suflet. Biserica va deveni pentru el nu un loc de întîlnire cu prietenii, unde ei, dositi într-un ungher, îşi vor face planuri de joaca, ci un loc unde toti împreuna se “împrietenesc” cu Dumnezeu.

Rugăciunea e un dar dumnezeiesc atît de frumos, la care se ajunge numai cu un efort deosebit şi avînd o inima curată. A învata rugaciunea, a supraveghea calitatea ei – ţine de obligatia duhovnicilor. Dar mirenii trebuie să ţina cont că făra rugaciunea în familie nu poate exista o biserica casnica, biserica familiei.

Monah Zotic (Gaievski)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: